Acasă arrow Companie arrow Scopul companiei
Scopul companiei

>  WISUTEC Wismut Umwelttechnik GmbH cu sediul în oraşul Chemnitz este lider în domeniul închiderii miniere, al epurării apelor afectate de activităţile miniere, în monitorizarea de mediu şi în gestionarea şi distribuirea datelor de mediu.

Industria minieră, prin impactul său asupra mediului, structurilor sociale şi economice, face din ce în ce mai mult obiectul unor critici în regiunile afectate.

Timpul se scurge cu repeziciune – odată ajunse în ultimul stadiu de realizare, activităţile de închidere minieră vor demonstra în ce măsură au fost prevăzute diverse aspecte ale planificării şi operării unei mine sau uzine de procesare.

Ne folosim de experienţa noastră în a cerceta întregul ciclu de funcţionare al unei exploatări miniere sau al unei companii care se ocupă de materii prime, asigurând încă din stadiul de planificare, realizarea unei închideri adecvate din punct de vedere al protecţiei mediului şi o refacere a mediului acceptabilă din punct de
vedere social şi al utilizării ulterioare a unui anumit amplasament.

În acest scop, elaborăm concepte şi tehnologii utilizând întregul know-how de care dispune operativa şi eficienta noastră echipă de specialişti, precum şi o reţea mondială de parteneri, fiind astfel capabili să oferim servicii de consultanţă de cel mai înalt nivel.


Mlaştina artificială Pöhla pentru epurarea pasivă a efluenţilor minieri radioactivi şi toxici

Instalaţia de concentrare Falcon din cadrul instalaţiei de testare în domeniul procesării minereurilor
Cu o experienţă acumulată timp de 45 de ani, în domeniul extracţiei miniere a uraniului, şi timp de peste 15 ani, din desfăşurarea proiectelor de refacere a mediului realizate de Wismut, cu aportul unor idei inovatoare născute de pe urma a numeroase proiecte internaţionale, oferim sprijinul nostru în activităţi de închidere compatibile din punct de vedere al protecţiei mediului şi al eficienţei economice. Activăm de asemenea, în domeniul optimizării companiilor mini-ere, urmărind atât aspectele legate de mediu cât şi costurile închiderii. Avem capacitatea de a identifica soluţii eficiente privind reutilizarea reziduurilor de procesare a minereurilor sau a celor provenite din metalurgie.

Privind în ansamblu, dar dând atenţie detaliilor.